Acum doi ani, la 24 februarie 2022, imperialismul american și aliații săi europeni au reușit să provoace Rusia să invadeze Ucraina. Washingtonul, Berlinul, Londra și Parisul căutau de mult timp să incite la un război total cu regimul naționalist reacționar al lui Vladimir Putin, cu scopul subordonării Rusiei la statutul de semi-colonie și al consolidării dominației imperialiste asupra masei terestre eurasiatice.
Războiul este cel mai sângeros din Europa de la măcelul în masă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Aproximativ o jumătate de milion de ucraineni și zeci de mii de ruși au fost masacrați, iar milioane de oameni au fost forțați să își părăsească locuințele. Imperialismul american și german intensifică în mod nesăbuit conflictul, fără să țină cont de consecințe. Aceasta include perspectiva iminentă a unui schimb nuclear între SUA și Rusia, care ar pune sub semnul întrebării însăși supraviețuirea umanității.
Într-o declarație emisă la doar câteva ore după invazia Rusiei, intitulată „Opuneți-vă invaziei Ucrainei de către guvernul Putin și războiului SUA-NATO Pentru unitatea muncitorilor ruși și ucrainieini!“, Comitetul Internațional al Internaționalei a IV-a (ICFI) a respins în mod decisiv propaganda neîncetată emanată de stabilimentul politic și de mass-media, care prezintă conflictul drept „războiul de agresiune neprovocat al lui Putin“. Potrivit acestei narațiuni false, președintele rus a pus la cale războiul din Ucraina ca parte a unui mare plan de cucerire a Europei. Doar forța militară l-ar putea opri.
În realitate, SUA au condus, începând cu anii 1990, eforturi sistematice de extindere a teritoriului NATO spre est pentru a înconjura Rusia, încălcând promisiunile făcute regimului stalinist în timp ce dizolva Uniunea Sovietică. Apoi, în februarie 2014, Washingtonul și Berlinul au sponsorizat lovitura de stat din Maidan, o mișcare de extremă dreapta condusă de forțe de-a dreptul fasciste, care l-a răsturnat pe președintele ales pro-rus Viktor Ianukovici și a instalat la Kiev un regim marionetă pro-occidental. Ca răspuns, Rusia a anexat Crimeea în urma unui referendum.
Analizând rădăcinile istorice mai largi ale conflictului, ICFI a scris:
Actuala confruntare cu Rusia este rezultatul unei strategii geopolitice urmărite de Statele Unite de la dizolvarea URSS în urmă cu 30 de ani. Scopul său a fost hegemonia globală a SUA, folosind puterea militară pentru a compensa declinul economic. Acesta a fost sursa numeroaselor și nesfârșitei serii de războaie lansate de SUA, care au implicat invazia și/sau bombardarea Irakului, Somaliei, Serbiei, Afganistanului, Libiei și Siriei. Bineînțeles, această istorie a războaielor ilegale nu este menționată astăzi în mass-media.
Cei doi ani care au trecut au confirmat pe deplin această analiză. Sursa principală a escaladării conflictului a fost imperialismul american, cu un sprijin puternic din partea Germaniei, Marii Britanii, Franței și Canadei. Imperialiștii au pompat în Ucraina zeci de miliarde de dolari și euro în armament de mare putere pentru a alimenta conflictul, au organizat desfășurarea a zeci de mii de trupe NATO suplimentare în Europa de Est și au amenințat lumea cu pericolul unui război nuclear împotriva Rusiei. Acasă, au subordonat toate aspectele societății războiului imperialist prin creșteri masive ale cheltuielilor militare, prin eviscerarea programelor sociale și prin orientarea deschisă către forme autoritare de guvernare și forțe politice de extremă dreapta pentru a suprima opoziția populară.
În timp ce își proclamau în mod repetat hotărârea de a apăra „democrația“, puterile imperialiste au cooperat îndeaproape cu forțe fasciste în Ucraina – descendenții politici ai colaboratorilor naziști din timpul celui de-al Doilea Război Mondial care au participat la războiul de anihilare împotriva Uniunii Sovietice și la Holocaust.
Nu este nimic întâmplător în ceea ce privește alianța intimă dintre puterile NATO și instituțiile militare și politice infestate de fascism din Ucraina. Mai degrabă, aceasta exprimă realitatea că actualul conflict, ca și războiul naziștilor împotriva Uniunii Sovietice de acum opt decenii, este un război imperialist desfășurat pentru jaf, piețe și hegemonie geostrategică. Acest fapt a fost subliniat de ovația unanimă în picioare oferită veteranului Waffen-SS și criminalului de război nazist Iaroslav Hunka în septembrie anul trecut de către parlamentul canadian și ambasadorii celorlalte state membre ale G-7.
Guvernele imperialiste nu au nici cea mai mică preocupare pentru „democrația“ din Ucraina. În realitate, ele intenționează să aducă Ucraina în sfera lor de influență, ca parte a efortului lor de a diviza Federația Rusă, de a pune mâna pe resursele sale naturale și de a se pregăti astfel pentru un conflict militar cu China. În urmărirea acestei strategii, ei sunt gata să lupte până la ultimul ucrainean, după cum o demonstrează sutele de mii de ucraineni, în marea lor majoritate tineri, pe care i-au sacrificat pe câmpurile de luptă.
Estimările sugerează că până la 500.000 de soldați ucraineni au fost măcelăriți de la începutul războiului, inclusiv mult peste 100.000 în catastrofala „ofensivă“ din 2023, instigată de puterile imperialiste. Indiferența imperialiștilor față de o astfel de pierdere îngrozitoare de vieți omenești este reprodusă în sprijinul necondiționat al imperialiștilor pentru genocidul Israelului din Gaza, unde mai mult de 30.000 de palestinieni au fost măcelăriți în doar puțin peste patru luni cu arme furnizate de SUA guvernului de extremă dreapta al lui Netanyahu.
Escaladarea nesăbuită a războiului cu Rusia în Ucraina de către puterile imperialiste și susținerea fără rețineri a atacului genocidar al Israelului asupra palestinienilor pun în evidență ceea ce este de fapt „ordinea internațională bazată pe reguli“, prezentată în mod constant de Biden, Scholz et al. ca alternativă la „brutalitatea“ lui Putin. Apărarea poziției hegemonice globale a imperialismului american, a cărei bază economică s-a erodat constant în ultimele decenii, nu poate fi întreprinsă decât prin recurgerea la metode din ce în ce mai barbare, care seamănă cu ororile trăite în timpul celor două războaie mondiale imperialiste din secolul XX.
Mentalitatea agresivă și sângeroasă a statelor imperialiste nu justifică și cu atât mai puțin nu atribuie vreun conținut progresist politicilor regimului Putin. După cum sublinia ICFI în urmă cu doi ani
Catastrofa care a pusă în mișcare prin dizolvarea Uniunii Sovietice în 1991 nu poate fi evitată pe baza naționalismului rus, o ideologie complet reacționară care servește interesele clasei conducătoare capitaliste reprezentate de Vladimir Putin.
Scopul lui Putin prin invadarea Ucrainei a fost și rămâne crearea celor mai bune condiții pentru a ajunge la o înțelegere cu imperialismul. El refuză să recunoască existența oricăror procese obiective care îi determină pe imperialiști să subjuge Rusia. În schimb, așa cum a demonstrat în prestația sa penibilă într-un interviu recent cu gazda fascistă a talkshow-ului american Tucker Carlson, Putin continuă să creadă că totul a fost o mare neînțelegere care poate fi îndreptată printr-un acord negociat între Washington și Moscova pentru a sprijini crearea unei ordini internaționale „multipolare“.
În calitate de reprezentant al oligarhiei capitaliste ruse corupte, care se confruntă cu opoziția internă din partea clasei muncitoare și cu presiunea tot mai mare din partea puterilor imperialiste, Putin nu poate recunoaște că războiul are cauze obiective. Pentru a face acest lucru ar fi nevoie de recunoașterea nu numai a falimentului regimului său, ci și a rezultatelor dezastruoase ale restaurării capitaliste în Uniunea Sovietică pentru muncitorii ruși și ucraineni. Această recunoaștere ar ridica spectrul unei erupții a opoziției sociale de jos care ar reprezenta o amenințare mult mai mare pentru oligarhia rusă decât imperialiștii.
Contradicțiile inextricabile ale capitalismului global au declanșat o nouă rediviziune a lumii între marile puteri. Războiul imperialismului american împotriva Rusiei este doar un front în ceea ce se dezvoltă rapid ca un al treilea război mondial. Acest conflict ia forma unei lupte contrarevoluționare a imperialismului pentru a-și asigura interesele în detrimentul rivalilor săi geopolitici și al clasei muncitoare din fiecare țară. Alte ținte cheie pentru Washington și aliații săi europeni sunt Iranul în Orientul Mijlociu și, mai presus de toate, China în Indo-Pacific. Perspectiva unui război cu China, care reprezintă o amenințare directă la adresa hegemoniei americane, nu mai este discutată ca o posibilitate, ci ca o inevitabilitate.
La doi ani de la izbucnirea războiului SUA-NATO împotriva Rusiei, World Socialist Web Site îndeamnă muncitorii din întreaga lume să se implice în lupta pentru oprirea imediată a băii de sânge. Acest lucru necesită ca muncitorii la nivel internațional să contrapună programul revoluției socialiste mondiale la escaladarea dementă a unui al treilea război mondial de către imperialiști.
După cum a remarcat Bordul editorial internațional al WSWS în declarația sa de Anul Nou:
Perspectivele omenirii ar fi sumbre dacă nu ar exista faptul, verificat istoric, că contradicțiile care conduc capitalismul la distrugere pun în mișcare și condițiile pentru răsturnarea sa și reorganizarea societății pe o bază nouă și progresistă, adică socialistă. Potențialul acestei reorganizări este înrădăcinat în existența obiectivă a clasei muncitoare. Lupta de clasă este mijlocul prin care se realizează în practică posibilitatea obiectivă a reorganizării socialiste.
Sarcina urgentă la a doua aniversare a războiului SUA-NATO împotriva Rusiei este de a face acest proces obiectiv conștient în mintea muncitorilor din întreaga lume, astfel încât să poată servi drept bază pentru crearea unei mișcări internaționale împotriva războiului condusă de clasa muncitoare. Această mișcare trebuie să unifice muncitorii din centrele imperialiste cu cei din țările vizate de războaiele de agresiune ale SUA din ultimii 30 de ani și cu muncitorii din Rusia, Ucraina și din întreaga fostă Uniune Sovietică.
Scopul lor comun trebuie să fie lupta pentru a pune capăt sistemului de profit capitalist, care este cauza principală a efortului SUA-NATO de a-și impune interesele în Rusia. Această luptă trebuie să implice o opoziție implacabilă față de regimurile oligarhice din Rusia și Ucraina, printr-o renaștere a tradițiilor socialiste și internaționaliste ale Revoluției Ruse din 1917, condusă de Bolșevici.