Ziua de 1 Mai 2018 este investită cu o semnificație deosebită, pentru că sărbătorim nu numai ziua solidarității internaționale a muncii, ci și cea de-a 200-a aniversare a nașterii lui Karl Marx. Nu există nici un element de exagerare în afirmația că în domeniul filosofiei, al științei economice, al istoriografiei, al teoriei sociale și al politicii, Marx este cea mai importantă figură a epocii moderne. Nu există un alt gânditor care a exercitat o influență atât de mare, durabilă și progresistă asupra dezvoltării conștiinței sociale a masei mari a omenirii și a luptei sale împotriva opresiunii și exploatării.Opera lui Marx a inițiat o nouă epocă în înțelegerea de către omenire a forțelor obiective care determină cursul dezvoltării istorice, făcând astfel posibilă lupta conștientă a clasei muncitoare pentru transformarea socialistă a societății.

Pe baza respingerii idealismului obiectiv al lui Hegel și a însusirii critice a metodologiei sale dialectice, Marx a reușit să dezvolte materialismul filosofic și să-l aplice la studiul evoluției socio-economice și politice a omului. Înainte de Marx, chiar și cei mai avansați gânditori - mai presus de toți, Hegel și Feuerbach, cei mai mari dintre predecesorii imediati a lui Marx, derivă relațiile sociale si politice dintr-un fel de inspirație ideală fie ea spirituală, fie intelectuală. Chiar și marii gânditori materialiști ai secolului al XVIII-lea, cum ar fi Helvetius și Baron d'Holbach, ale căror scrieri au jucat un rol critic în pregătirea fundamentului marii Revoluții Franceze din 1789-1794, credeau că mediul social și politic era determinat de " opinia publică ", adică de gândire. Dar concepția idealistă că relațiile sociale sunt produsul gândirii este contrazisă de realitate. Ființele umane, în adevărata lor existență istorică, se nasc, se confruntă și se adaptează în mod inconștient relațiilor sociale predominante.

Marx, cel mai mare dintre filosofii materialiști, a descoperit originea reală a gândirii și concepțiilor ideologice ale omului și, așa cum a explicat mai târziu Lenin atât de concis, a demonstrat că "concluzia că evoluția ideilor depinde de cursul lucrurilor este singura compatibilă cu psihologia științifică "(Lenin, Collected Works, vol.1, pp. 139-40).

În elaborarea inițială a concepției materialiste a istoriei și a materializării sale ulterioare în Das Kapital, Marx a identificat - în ceea ce păreau a fi acțiuni nesincronizate a multor milioane de ființe umane, fiecare urmărindu-și ceea ce credeau a fi propriile lor interese, conduse de pasiunile, ambițiile și aspirațiile lor contradictorii - acele forțe obiective, care operează în afară și chiar independent de conștiința subiectivă individuală, care stau la baza și determină structura economică a societății.

Marx a respins orice apel la subiectivismul idealist în explicarea dezvoltării conștiinței. Chiar și concepțiile false ale naturii societății sunt înrădăcinate în și sunt reflecții ale condițiilor obiective care există independent de indivizi.Incapacitatea omului de a percepe și de a înțelege, pe baza observației directe, caracterul exploatator al relațiilor sociale capitaliste nu poate fi explicat ca un eșec al intelectului individual. Mai degrabă, rezultă din "caracterul enigmatic" dobândit de produsele muncii atunci când asumă forma de mărfuri. Ca mărfuri, Marx a scris, "o relație socială precisă între oameni dobândește, în mod necesar , în ochii lor, forma fantastică a unei relații între lucruri" ( Capital , vol.1, în Collecțed Works, vol. 35, p. 82-83).

Marx împreuna cu prietenul și colaboratorul său de-a lungul vieții, geniul Friedrich Engels, nu au "inventat" socialismul. Termenul însuși a intrat în uz încă din anii 1830. În special, Saint-Simon, Robert Owen și Charles Fourier au intrat în istorie ca precursori "utopici" ai lui Marx și Engels. Acești gânditori remarcabili nu duceau lipsă de o bună cunoaștere a defectelor societății existente și de propuneri de organizare mai rațională a acesteia. Dar ceea ce era absent din concepțiile lor era o explicație a proceselor socio-economice obiective de la care ar apărea socialismul și identificarea forței sociale care ar lupta pentru realizarea sa.

Așa cum Marx a reamintit mai tarziu, el și Engels "au propus studiul științific al structurii economice a societății burgheze ca singurul fundament solid teoretic" al luptei pentru socialism și "a susținut într-o formă populară că nu era o chestiune de a pune vreun sistem utopic în aplicare, ci de participarea în mod conștient la procesul istoric care revoluționează societatea înaintea ochilor noștri "(Herr Vogt, în Marx-Engels Collected Works, vol. 17, Moscova: 1981, p. 79).

Explicând semnificația lucrării sale teoretice, Marx, cu modestie excesivă, a identificat trei realizări critice și interdependente:

Ceea ce am făcut nou a fost să demonstrez: 1. că existența claselor este legată doar de anumite faze istorice în dezvoltarea producției; 2. că lupta de clasă duce în mod necesar la dictatura proletariatului; 3. că această dictatură în sine nu constituie decât o tranziție către abolirea tuturor claselor și la o societate fără clase (Scrisoarea lui Marx către Weydemeyer, 5 martie 1852, Collected Works, vol. 39, pp. 64-65).

Odata cu apropierea bicentenarului nașterii lui Marx, nu lipsesc aprecieri din partea academicienilor și a jurnaliștilor despre semnificația vieții sale. Dezastrul economic din 2008 este încă proaspăt în memoria tuturor. Doar reacționarii anticomunisti incorigibili, orbiți de ură și lăcomie, pot nega scara monumentală a operei lui Marx. Chiar și expresia "Marx avea dreptate" a apărut destul de frecvent. Academicieni mai constiinciosi intelectual au făcut cercetări minuțioase pentru a respinge atacurile economiștilor burghezi convenționali asupra unor elementelor critice ale lucrării lui Marx, cum ar fi teoria valorii-muncă și analiza sa asupra tendinței ratei profitului de a scădea. Astfel de lucrări intelectuale serioase trebuie salutate și încurajate.

Cu toate acestea, chiar și cele mai generoase recunoașteri ale geniului lui Marx sunt restrânse de eforturile de a-i izola activitatea teoretică de implicațiile sale politice practice, adică de cele revoluționare contemporane. Un aspect sau altul al operei lui Marx este lăudat ca "relevant" pentru o înțelegere a condițiilor economice actuale. Dar aprecierea lui Marx, teoreticianul economic, este separată rigid de marxism ca teoria, programul și practica revoluției socialiste mondiale. O mare parte din discuția despre "relevanța" lui Marx este dominată și distorsionată de această separare strictă a considerației criticii economice a capitalismului a lui Marx, de recunoașterea semnificației durabile a marxismului ca mișcarea politică internațională istorică și contemporană a celor mai avansate secțiuni ale clasei muncitoare pentru răsturnarea revoluționară a sistemului capitalist.

Separarea lui Marx, "teoreticianul economic", de la revoluționarul socialist, are o istorie lungă. De-a lungul a mai mult de o sută de ani, nenumărate eforturi au fost făcute pentru a "scurta barba lui Marx", adică a reconcilia pe Marx cu o formă sau alta de ideologie burgheză și cu reformismul oportunist al micii-burghezii. Eduard Bernstein a profitat de oportunitatea oferită de moartea lui Engels în 1895 pentru a disocia marxismul de revoluția socialistă și de a transforma socialismul internațional într-o mișcare pentru reforme sociale. În cursul secolului al XX-lea, reviziunile marxismului au căpătat un caracter din ce în ce mai reacționar, servind mai mult sau mai puțin fățiș, ca mijloc de a-l devaliza de orice semnificație revoluționară reală și de a-l transforma într-o apologie pentru oportunismul național Partidelor Social Democrate și Staliniste de masă și al sindicatelor.

Asaltul asupra moștenirii lui Marx a fost facilitat de eforturile neîncetate ale teoreticienilor mici-burghezi de a submina și de a discredita fundamentele materialiste ale lucrării sale teoretice. Încă din anii 1890, la doar un deceniu după moartea sa, diferiți profesori germani erau dornici să reconcilieze moralitatea revoluționară a lui Marx, bazată pe logica luptei de clasă, cu "imperativul categoric" supra-istoric al lui Kant. De la începutul secolului al XX-lea , reflectând influența crescândă a iraționalismului filosofic asupra unorpături largi ale intelighenției mici-burgheze, insistența lui Marx asupra caracterului obiectiv și determinat de legi al procesului istoric a fost atacată.

Ganditori precum Georges Sorel și mai târziu Henri De Man au susținut că muncitorii au nevoie de inspirația miturilor, nu de cunoașterea legilor obiective care guvernează dezvoltarea luptei de clasă împotriva capitalismului, pentru a inspira lupta pentru socialism. Aplecarea asupra motivațiilor psihologice inconștiente, mai degrabă decât analiza și înțelegerea forțelor economice obiective, au fost declarate esențiale pentru a câștiga muncitorii în mișcarea socialistă.

Fuga intelectualilor mici-burghezi în iraționalism a fost combinată cu un atac asupra lui Engels ca materialist și pozitivist vulgar, care se presupunea că a ascuns elementele individualiste și umaniste ale gândirii lui Marx. "Tânărul Marx" al Manuscriselor Filosofice din 1844 a fost ridicat deasupra "Batrânului Marx" al Das Kapital-ului. Scopul principal al asaltului - care a persistat sub influența Nietzscheismului, existențialismului, diluarii materialismului de către Scoala de la Frankfurt cu pseudo-știință freudiană și nihilismul intelectual irationalist și anti-istoric al postmodernismului - a fost de a suprima conținutul revoluționar esențial al operei lui Marx.

Agențiile de informații ale statului capitalist nu au stat deoparte în războiul ideologic împotriva marxismului. Ziarul britanic The Independent, într-un articol publicat ieri, atrage atenția asupra unei lucrări CIA recent declasificate. Agenția, dezvăluie ziarul, "a citit teorie postmodernă franceză, concluzionând că punerea la îndoială a bazei obiective a realității ar putea fi folosită pentru a submina doctrina marxistă a... inevitabilității istorice. Milioane de dolari au fost pompate în organizații de fațadă, cum ar fi reviste, edituri și academicieni favorizați, pentru a avansa ideile postmoderne și a crea un centru-stânga, demarcând astfel limita exterioară a ideilor respectabile - dincolo de care orice ar putea fi denunțat ca nebunie periculoasă și radicală."

Separarea lui Marx, teoreticianul, de Marx, revoluționarul, duce inevitabil la falsificare, în primul rând în biografia lui Marx. Marx, gânditorul, nu poate fi înțeles aparte de dezvoltarea sa politică și de activitatea sa revoluționară. După cum a observat Franz Mehring în biografia lui Marx, "Nu există nici o îndoială că statura incomparabilă a lui Marx se datorează nu în mică masură că în el omul ideilor era indisolubil legat de omul de acțiune și că cei doi s-au completat și sprijinit reciproc“(Karl Marx: Povestea vietii sale , p xiii.).

În martie 1843, Marx scrie lui Arnold Ruge: "Aforismele lui Feuerbach mi se par incorecte doar într-un singur sens, că el se referă prea mult la natură și prea puțin la politică. Aceasta este totuși singura alianță prin care filosofia actuală poate deveni adevăr "(Marx-Engels, Collected Works , vol. 1, p. 400). Aceasta nu era o frază trecătoare, ci cheia înțelegerii relației esențiale dintre filosofie și politică atât în opera lui Marx, cât și în lumea contemporană.

În "Teze despre Feuerbach" , Marx scria: "Întrebarea dacă adevărul obiectiv poate fi atribuit gândirii umane nu este o chestiune teoretică, ci o întrebare practică. Omul trebuie să dovedească în practică adevărul, adică realitatea și puterea, prezența în această lume a gândirii sale. Disputa asupra realității sau a non-realității gândirii care se izolează de practică este o întrebare pur scolastică "(Collected Works, vol. 5, p. 6).

Filosofia, separată de politica revoluționară, de lupta împotriva opresiunii omului de către om, este speculație sterilă, fără semnificație progresistă. Dar politica fără o bază fermă în teorie revoluționară și cunoașterea dezvoltării sale pe parcursul istoriei îndelungate a mișcării muncitorești internaționale și a luptei pentru socialism nu poate conduce decât la improvizații neputincioase și trădare absolută.

Marx a murit pe 14 martie 1883 la vârsta de 64 de ani. Vorbind la mormântul lui, Engels l-a descris pe tovarășul și prietenul său iubit ca fiind un "om al științei". Dar, a adăugat el, "acesta nu era nici pe departe tot ce însemna el." "Marx, a spus Engels," a fost înainte de toate un revoluționar. Misiunea sa reală în viață a fost aceea de a contribui, într-un fel sau altul, la răsturnarea societății capitaliste și a instituțiilor statului pe care le-a creat, pentru a contribui la eliberarea proletariatului modern, pe care ela fost primul care l-a făcut conștient de propria sa poziție și de nevoilor sale, conștient de condițiile emancipării sale. Lupta era elementul lui. Și a luptat cu o pasiune, o tenacitate și un succes, așa cum puțini puteau rivaliza "(Reprodus în Reminiscențele lui Marx și Engels, Moscova, p. 349).

Marx, omul, a murit acum 135 de ani. Marxismul - înțeles ca aplicarea metodologiei materialismului dialectic și istoric la studiul condițiilor socio-economice obiective în continuă schimbare; ca știință a perspectivei politice revoluționare orientată spre cucerirea puterii politice de către clasa muncitoare, sfârșitul exploatării capitaliste, abolirea sistemului național-statal și stabilirea unei societăți socialiste la scară mondială - nu poate fi înțeles în mod corect decât în relația sa cu dezvoltarea istorică a luptei de clasă și a mișcării socialiste internaționale.

Engels a scris că, odată cu fiecare progres al științelor naturii, materialismul trebuie să își schimbe forma; adică trebuie să integreze în înțelegerea sa a universului material cele mai recente progrese în fizică, chimie, biologie evolutivă și matematică. În același mod, marxismul, ca știință dedicată în mod specific studiului societății capitaliste, se dezvoltă prin examinarea continuă a schimbărilor critice ale modului capitalist de producție la scară mondială și prin participarea la și asimilarea critică a experiențelor luptei de clasă la scară internațională. Orice invocarea "dialecticii" care exclude acest element critic al marxismului, care ignoră sau trece peste lecțiile luptelor revoluționare din secolul trecut, nu este altceva decât un exercițiu în frazeologie și șarlatanie politică mic-burgheză.

Sărbătorirea bicentenarului nașterii lui Marx are o semnificație politică revoluționară reală numai în măsura în care se bazează pe întreaga evoluție istorică a marxismului. În cursul secolului al XX-lea, clasa muncitoare a trecut prin experiențe istorice monumentale: războaie imperialiste, revoluții și contrarevoluții. Marxismul nu există în abstract sau ca un set de concluzii formulate cu mai mult de un secol în urmă. Mai degrabă, el există ca mișcarea reală care reprezintă continuitatea luptei conștiente din cadrul clasei muncitoare internaționale pentru a dezvolta programul, perspectiva și practica revoluției socialiste mondiale. În 1938, Leon Trotsky a fondat a IV-a Internaționala, în opoziție revoluționară cu birocrația stalinistă contrarevoluționară ale carei trădări au dus la înfrângeri catastrofale ale clasei muncitoare.

În decursul a 80 de ani, a IV-a Internațională a trecut prin lupte tumultuoase, nu numai împotriva partidelor și organizațiilor contrarevoluționare ale birocrației staliniste și social-democrate, ci și împotriva multor forme de oportunism, centrism și pseudo-stânga care reflectă presiunea clasei capitaliste și a imperialismului asupra clasei muncitoare. În lupta împotriva tuturor acestor forțe, a IV-a Internațională, condusă de Comitetul Internațional, a apărat și a dezvoltat marxismul.

Odată cu celebrarea zilei de 1 Mai 2018, există din ce în ce mai multe semne că a început o nouă perioadă de lupte revoluționare de masă din partea clasei muncitoare. Așa cum se întâmplă de obicei, apariția clasei muncitoare pe scena istoriei vine ca o surpriză - mai presus de toate pentru reprezentanții cadrelor universitare pseudo-stângi și antimarxiste ale căror concepții intelectuale și politice se bazează pe respingerea totală a clasei muncitoare ca forță revoluționară și, prin urmare, o credință totală în permanența capitalismului.

Dar tot ceea ce este "irațional", tot ceea ce există în contradicție cu nevoile dezvoltării treptate a civilizației umane, este "ireal". Aceasta înseamnă că este condamnat prin propriile sale contradicții insolubile la uitare istorică. Această condamnare a fost impusă de istorie societatii capitaliste. Trebuie să fie îndeplinită. A existat vreodată o altă clasă conducătoare care a manifestat semne atât de evidente de parazitism social, dezorientare politică, epuizare intelectuală și colaps moral? În comparație cu mafia internațională a oligarhilor de astăzi, care controlează și consumă o mare parte din bogăția produsă de munca a miliarde de oameni, burghezia epocii lui Marx pare aproape ca o fraternitate respectabilă a filantropilor. Pretențiile reformiștilor decrepiți, cum ar fi Sanders și Corbyn, că oligarhii capitaliști pot fi convinși cu fraze dulci sa accepte o distribuție mai echitabilă a bogăției, nu sunt decat delirante. Așa cum a întrebat odată Troțki, "cum sunt recursurile la decența bogaților mai bune decât rugăciunile pentru ploaie?" Nu există nici o modalitate de a soluționa conturile cu clasa socială care deține și controlează mijloacele de producție și rețelele financiare globale, împreună cu complexe militare uriașe, agenții de informații și forțe de poliție, cu excepția revoluției socialiste. Dar este posibil acest lucru?

"Într-o anumită etapă a dezvoltării lor", scrie Marx, "forțele materiale productive ale societății intră în conflict cu relațiile de producție existente.... Din formele de dezvoltare a forțelor de producție, aceste relații se transformă în lanțurile lor. Apoi începe o epocă a revoluției sociale "(Marx Engels Lenin pe Materialismul Istoric, Moscova: 1972, p. 137). Aceste cuvinte, în sensul cel mai profund și imediat, definesc situația istorică cu care se confruntă capitalismul de astăzi.

Cu toată bogăția și puterea lor, elitele conducătoare se clatină de la o criză la alta. Ascensiunea lui Trump în Statele Unite este expresia cea mai vizibilă și mai grotescă a degenerării universale a clasei capitaliste. Dar ascensiunea lui Trump nu are doar semnificație simbolică. Pe parcursul secolului al XX-lea, și mai ales după cel de-al doilea război mondial, Statele Unite au funcționat ca garant final al stabilității și supraviețuirii sistemului capitalist mondial. Sunt incapabile să mai joace acel rol.

În ultimul sfert de secol, capitalismul american - încercând să contracareze prin operațiuni militare consecințele declinului economic prelungit - a devenit epicentrul instabilității geopolitice și financiare. În această situație, renașterea luptei de clasă în Statele Unite are o semnificație istorică imensă. Avântul luptei de clasă în Statele Unite va insufla clasei muncitoare internaționale o încredere reînnoită în posibilitatea de a înfrânge imperialismul și, astfel, de a accelera procesul de radicalizare la nivel mondial al clasei muncitoare.

Legile istoriei, Troțki a proclamat la întemeierea celei de-a IV-a Internaționale, sunt mai puternice decât aparatul birocratic. Acest prognostic este acum confirmat. Clasa muncitoare este în curs de a elimina cătușele impuse de vechile sindicate reacționare și de aliații lor din rândul organizațiilor cinice ale pseudo-stângii mic-burgheze și ale nenumăratelor sale forme de politică de identitate reacționară. Luptele progresiste și revoluționare reale ale acestei epoci se vor baza pe aspirațiile universale de emancipare ale clasei muncitoare, nu pe eforturile egoiste ale unuia sau altui fragment din pătura superioară a clasei de mijloc pentru privilegiile bazate pe identitate.

În această zi istorică a lunii mai, cea de-a 200-a aniversare a nașterii lui Karl Marx, Comitetul Internațional al celei de-a patra Internaționale proclamă cu mândrie că troțkismul este marxismul secolului XXI! Facem un apel către toți ascultătorii noștri din întreaga lume, către sutele de mii de cititori ai World Socialist Web Site: Alăturați-vă rândurilor noastre! Construiți noi secțiuni ale celei de-a IV-a Internaționale! Participați la lupta pentru victoria clasei muncitoare și înființarea unei societăți noi și cu adevărat umane, bazată pe principiile autentice socialiste ale solidarității internaționale și pe egalitatea întregii omeniri.