După aşa numita vizită a "păcii", efectuată săptămâna trecută de Preşedintele SUA Barack Obama în Israel, Washingtonul escaladează intervenţia sa sângeroasă în Orientul Mijlociu. Cu zece ani în urmă, ea a declanşat invazia americană în Irak.

 

În cadrul unui discurs ţinut la Ierusalim, Obama l-a ameninţat pe Preşedintele sirian Bashar al-Assad şi pe aliatul său principal, Iranul - ţară bogată în petrol. La scurt timp după aceasta, Obama a intensificat războiul proxy american împotriva Siriei. După vizita lui Obama, Secretarul de Stat american John Kerry a vizitat Irakul şi a dat ordin ca presupusele transporturi de arme iraniene trimise în Siria prin Irak să fie blocate.

 

 

New York Times a publicat luni un raport intitulat " Cu ajutorul CIA-ului, transportul aerian de arme către rebelii sirieni a fost intensificat". Articolul oferă o imagine detaliată a modului în care CIA-ul înarmează miliţiile susţinute de Occident care luptă cu forţele lui Assad în interiorul Siriei.

 

"În ultimele luni, cu ajutor din partea CIA-ului, guvernele arabe şi cel din Turcia au intensificat brusc ajutorul militar oferit luptătorilor sirieni din opoziţie. Aceste puteri au creat în secret un sistem de transport aerian de arme şi echipamente pentru a înarma revoltele împotriva preşedintelui Bashar al-Assad. Informaţiile provin din datele de trafic aerian, din interviurile cu oficiali din mai multe ţări şi din declaraţiile comandanţilor rebelilor," scrie New York Times.

 

Ziarul adaugă că "transportul aerian, care a început pe o scară mică la începutul anului 2012" a crescut şi "include astăzi mai mult de 160 de zboruri cu marfă militară efectuate cu ajutorul avioanelor cargo din Iordania, Arabia Saudită şi Quatar. Acestea aterizează pe aeroportul Esenboga lângă Ankara, şi, într-o măsură mai mică, pe alte aeroproturi turceşti şi iordaniene."

 

Un oficial a declarat că acest "flux de armament" este organizat şi supravegheat de către CIA. Times scrie: "Din birouri aflate în locaţii secrete, ofiţerii serviciilor americane de informații au ajutat guvernele arabe să cumpere arme, inclusiv să facă achiziţii mari din Croaţia. Hotărârea, cine va primi aceste arme după ce au ajuns, a fost lăsată comandanţilor şi grupărilor rebelilor."

 

Times citează un analist care a declarat că " intensitatea şi frecvenţa acestor zboruri indică o operatiune logistico - militară clandestină bine planificată şi coordonată."

 

Aceste rapoarte exemplifică clar că afirmaţiile administraţiei Obama, că ar furniza opoziţiei ajutor "non-letal", sunt minciuni. Ele confirmă analiza făcută de WSWS că războiul din Siria este o operaţiune CIA, care vizează doborârea de la putere a lui Assad, un aliat al Iranului, care este văzut ca un obstacol în calea intereselor americane în regiune.

 

În timpul războiului de doi ani din Siria au fost ucişi 70.000 de oameni , iar câteva milioane au fost strămutaţi. Mari părţi din Siria, care împreună cu Irakul reprezintă leagane ale civilizaţiei umane, au fost distruse. CIA-ul a mobilizat şi a înarmat forţele de dreapta cele mai extremiste - cum este Frontul al-Nusra, vlăstarul sirian al Al-Qaeda - care masacrează minorităţi religioase şi efectueză atacuri cu bombe sinucigaşe împotriva civililor.

 

Cinismul şi criminalitatea imperialismului SUA este uimitor. În timp ce organizaţiile Al-Qaeda sunt înarmate până în dinţi, Obama avertizează de pericol că "Siria ar deveni o enclavă a extremismului" şi menţine afirmaţia cinică că Washingtonul luptă de fapt într-un "război împotriva terorii."

 

Războiul sirian expune afirmaţiile administraţiei Obama şi ale aliaţilor săi europeni că ele ar efectua politici fundamental diferite faţă de Bush şi războiul urât de populaţie, dar efectuat de acesta în Irak. În timpul invaziei şi ocupaţiei ulterioare a Irakului, care a durat zece ani, sute de mii de irakieni au fost ucişi, iar milioane au devenit refugiaţi, deoarece ţara lor a fost distrusă. Totul s-a desfăşurat pe baza afirmaţiilor false că Irakul deţinea "arme de distrugere în masă."

 

Răspunsul dat de puterile imperialiste primelor tulburări revoluţionare, care în 2011 i-au dat jos de la putere pe dictatorii sprijiniţi de SUA din Egipt şi Tunisia, este o prelungire a programului de cucerire neo-colonială a Orientului Mijlociu începută de Bush: un război NATO pentru cucerirea Libiei, un război proxy în Siria şi ameninţări continue cu un război împotriva Iranului.

 

În cursul acestor operaţiuni, o serie de grupări de pseudo-stânga au funcţionat ca parteneri de încredere ai imperialismului - Organizaţia Socialistă Internaţională în SUA, Noul Partid Anticapitalist în Franţa, Socialist Workers Party în Marea Britanie, die Linke în Germania şi omologii lor în Orientul Mijlociu.

 

Aceste forţe au încercat să subordoneze clasa muncitoare diverselor facțiuni ale burgheziei arabe pentru a stopa şi redirecţiona escaladarea iniţială a luptei revoluţionare în Egipt şi Tunisia departe de o luptă a clasei muncitoare pentru a prelua puterea.

 

Prin promovarea războiului NATO împotriva Libiei şi a intervenţiei sângeroase a CIA-ului în Siria drept intervenţii "umanitare" sau chiar drept "revoluţii sociale", ele au funcţionat ca propagandişti ai CIA-ului şi a agenţiilor imperialismului. Ele critică SUA şi puterile europene doar pentru că nu livrează suficient de multe arme forţelor siriene de opoziţie, pe care ei le-au numit "revoluţionare."

 

După ce a înarmat puternic grupări asemănătoare Al-Qaeda, puterile occidentale au început să se întrebe ce se va întâmpla, dacă acestea preiau puteri politice. În măsura în care imperialismul urmăreşte să ţină în plan secundar forţele pe care le-a utilizat pe parcursul conflictului, el se va îndrepta spre forţele sociale promovate cel mai puternic de către cei de pseudo-stânga.

 

Pentru a opri ofensiva imperialistă, clasa muncitoare trebuie să reînnoiască avântul revoluţionar care a început acum doi ani. De data aceasta însă, acesta trebuie să fie îndreptat în mod conştient împotriva imperialismului, a burgheziei arabe şi a aliaţilor ei de pseudo-stânga.

 

Pentru a pune capăt războiului imperialist şi asupririi capitaliste clasa muncitoare trebuie să îşi bazeze luptele pe un program socialist internaţional, care articulează interesele sale politice independente.