Încercarea mass-mediei, de a da naştere - ca urmare a masacrului de la Houla - unui ultraj public, împreună cu expulzarea diplomaţilor sirieni, expulzare coordonată de către marile puteri, sunt acte de cinism. Scopul lor este de a da legitimitate campaniei de destabilizare condusă de administraţia Obama şi de aliaţii săi din est. Aceştia sunt direct responsabili pentru ceea ce s-a întâmplat la Houla şi pentru oricare alta formă de ultraj comisă în Siria de la începutul conflictului din 2011.

 

În mijlocul unei astfel de propagande deschise, muncitorii şi tinerii trebuie să menţină o opoziţie fermă faţă de toate apelurile Vestului în favoarea unei intervenţii militare împotriva Siriei.

 

Pentru ceea ce s-a întâmplat la Houla nu există încă nicio dovada de încredere care ar putea permite cuiva să respingă insistenţa cu care regimul lui Assad afirmă, că nu a jucat niciun rol în acel masacru și că este opera unor provocatori. Toţi martorii de până acum fac parte din comunitatea suniţilor şi au putu fi instruiţi înainte de către conducerea opoziţiei. Totul , de la cifrele care indică numărul victimelor şi până la identitatea lor - aceştia sunt întotdeauna portretizaţi a fi civili şi nu insurgenţi - este exagerat şi interpretat greşit, după cum au admis până şi reprezentanţii Națiunilor Unite.

 

Cu toate acestea, chiar dacă varianta avansată de opoziţie este într-adevăr cea reală - cele mai multe vieţi au fost pierdute datorită crimelor sectare comise de miliţiile pro- Alawaite. Iar dacă forțele armate au tras iniţial asupra bazelor opoziţiei – atunci Houla este doar un exemplu teribil al atrocităţilor nenumărate care au loc în Siria.

 

Atenţia exclusivă care este pusă pe Houla o separă de actele sectare de violenţă comise zi de zi de ambele părţi: răpiri, tortură, crime şi maşini cu bombă. Aceste acte sunt comise în Damasc şi în alte părţi de către elemente ale Al Quaeda aflate în opoziţie. Ca urmare a incidentului din Damasc, la 10 mai, acţiunile acestora au costat viaţa a 55 de oameni şi a altor 40 în decembrie anul trecut.

 

Mii de oameni au murit pe ambele părţi şi mulţi alţii au fost mutilaţi sau goniţi de la casele lor. Indiferent de lacrimile de crocodil care sunt vărsate la Casa Albă, pe Downing Street şi la Palatul Elysee, acest lucru este exact ceea ce puterile occidentale au aşteptat anul trecut, atunci când au luat decizia de a finanţa şi înarma insurgenţii suniţi.

 

Puterile imperialiste sunt maeştre în manipularea diviziunilor religioase, etnice şi tribale pentru a urmări o politică de divizare şi conducere. Ca urmare a căderii regimurilor client de încredere din Tunisia și Egipt - ca urmare a protestelor populare de masă - puterile au luat hotărârea de a influenţa orice schimbări politice care au urmat în zonele strategice şi vitale din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. Dacă opoziţia a amenințat aliații occidentali – cum a fost cazul în Egipt, Bahrain, Arabia Saudită – aceastea s-au întors direct împotriva lor sau au canalizat opoziţia în spatele mișcărilor sunite cum ar fi Frația Musulmană. Aceste puteri, în alianţă cu regimurile din Golf şi Turcia, ar putea servi ca o nouă bază a puterii regionale. Alternativ, puterile occidentale au folosit insurgenţii suniţi împotriva acelor regimuri pe care le-au considerat nesigure, cum a fost cel al lui Muammar Gaddafi în Libia, sau a celora aflate în apropiere de Iran, cum este regimul Assad în Siria.

 

Alături de scopul geo-strategic mai general, de reducere a influenţei Rusiei şi Chinei,

Iranul a reprezentat întotdeauna ţinta principală a comploturilor împotriva Siriei.

 

Atunci când politicienii din vest vorbesc despre o “prăbuşire” a Siriei în război civil, iar emisarul ONU şi al Ligii Arabe, Kofi Annan, declară că a fost atins un " punct de cotitură", atunci aceştia încearcă să insulte inteligenţa oameilor lumii. Marile puteri au făcut eforturi pentru un astfel de rezultat încă din prima zi.

 

Insurgenţii din Siria au fost înarmaţi la comanda Washingtonului prin intermediul aliaţilor din Arabia Saudită şi Qatar şi au fost organizaţi în jurul unei baze oferite de Turcia. Ei au fost puşi în poziţie în zonele din jurul Deraa şi Homs.

 

Planul a fost acela de a destabiliza Siria din punct de vedere politic şi, datorită sancțiunilor, de a o distruge economic până în punctul în care Assad ar fi obligat să demisioneze. Sau, în lipsa unui sprijin popular pentru o insurgenţă sectară în Siria - în zonele urbane cum ar fi Damasc şi Alep sunt comunităţi religioase diferite – ar putea fi aranjat un război folosindu-se de Liga Arabă și de Turcia. În cercurile de guvernământ se discută momentan, dacă masacrul de la Houla să fie sau nu folosit drept un pretext pentru o intervenţie.

 

Nou alesul președintele Francez din partea Partidului Socialist, Francois Hollande, merge pas cu pas pe urmele lăsate de Nicholas Sarkozy. El insistă, că " o intervenție militară nu este exclusă, dacă va fi efectuată respectându-se dreptul internațional, adică cu acordul Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite."

 

Un rol politic josnic este jucat de foştii imperialişti de stânga, cum ar fi Partidul Socialist Muncitoresc din Marea Britanie, care oferă acum un al doilea rol al său, după cel jucat privind Libia. Partidul a portretizat atunci o insurgenţă sectară sponsorizată de Vest drept o "revoluţie" efectuată de către mase. La fel cum a fost cazul şi în Libia, ei avertizează asupra unei intervenţii militare occidentale (ca şi cum acesta nu ar avea deja loc), în timp ce sprijină mişcările burgheze - Consiliului Național Sirian, comitetele locale de coordonare și Armata Siriană Liberă - a căror scop precis este de a provoca o astfel de intervenție.

 

În Siria, ca şi în alte părţi din întreg Orientul Mijlociu, depinde totul de depăşirea dominaţiei politice a maselor de către forțele burgheze, indiferent dacă acestea sunt islamiste, nominal liberale sau de pseudo stânga. Influenţa lor face posibil ca evenimentele să fie dictate de imperialişti. Acest lucru a condus deja la alegerea unui regim islamic finanţat de Qatar în Tunisia, la alegerile din Egipt care sunt, de asemenea, dominate de islamişti în timp ce armata rămâne ferm la putere şi la războiul sângeros din Libia care a instalat un regim client pro-occidental.

 

Miza este mare. Escaladarea războiului civil în Siria şi ameninţarea tot mai mare a intervenției din Vest aduce pericolul unui război regional, care implică Iranul de o parte și Turcia și monarhiile din Golf, pe de altă parte. Un astfel de conflict ar diviza Orientul Mijlociu. Clasa muncitoare trebuie să facă tot ceea ce îi stă în putere pentru a împiedica un astfel de rezultat.

 

Regimurile reacţionare din Riyadh, Doha, Cairo și Tunis merită, asemeni regimului Baathist din Siria, să piară. Toate aceste guverne trebuie răsturnate și înlocuite cu guverne socialiste, anti-imperialiste şi cu adevărat democratice care să unească clasa muncitoare și masele rurale indiferent de afilierile lor etnice sau religioase.

 

În vest este necesară o nouă mişcare anti-război care să fie eliberată de strânsoarea celor de pseudo-stânga şi de cea a liberalilor. În marea lor majoritate, aceştia au fost transformaţi în avocaţi ai "războiului umanitar". Responsabilitatea muncitorilor şi a tinerilor din America și Europa este de a repudia această atitudine morală cinică a guvernelor lor şi de a cere ca acestea să puna capăt intereselor lor de pradă din Siria și din restul Orientului Mijlociu.

 

O astfel de mişcare de masă necesită o nouă conducere, care să avanseze o strategie a revoluţiei socialiste mondiale. Aceasta este Comitetul Internațional al celei de-a Patra Internaţionale.