Valul de revolte sociale care au zguduit anul trecut Orientul Mijlociu, SUA, Grecia, Spania și alte țări  a ajuns acum în Europa de Est. Demonstraţiile mari împotriva regimului Orban în Ungaria, grevele muncitorilor de la căile ferate şi cele ale minerilor din Bulgaria și cele două săptămâni de proteste agitate din România sunt o mărturie a acestui lucru.

Până în acest moment, mișcarea are un caracter eterogen şi confuz. Pe lângă mitingurile prin care muncitorii luptă pentru a-şi apăra locurile de muncă, salariile, drepturile de bază şi pentru democraţie, există şi izbucniri de furie ale unor carierişti din clasa de mijloc, a căror speranţe de avansare au fost întrerupte.

Din punct de vedere politic, protestele includ toate culorile unui curcubeu. Unele se produc spontan, în timp ce altele sunt organizate de aripi rivale ale elitelor conducătoare. Au încercat să intervină şi tendinţele de extremă dreapta.

Forţa motrică a protestelor este un decalaj social adânc care a apărut în cei douăzeci de ani de la restaurarea capitalismului. Promisiunile de democraţie şi prosperitate, care au fost folosite în 1989 pentru a justifica restabilirea capitalismului, au fost înlocuite de un coşmar social.

Ultimii douăzeci de ani au fost marcaţi de conflicte politice între vechii stalinişti  şi cei proaspăt îmbogăţiţi care au luptat pentru a-şi împărţi prada. Lupta a luat adesea forme feroce. Vechiul aparat stalinist – care, în timp ce se declara "socialist"  a privatizat proprietatea de stat şi a băgat-o în buzunarele proprii - a alternat la conducerea guvernului alături de cei proaspăt îmbogăţiţi, autonumiţi "democraţi", "liberalali" sau "conservatori".

Masele au plătit cu pierderea locurilor lor de muncă, distrugerea a ceea ce cândva era un sistem de educaţie şi de îngrijire a sănătăţii, colapsul imobiliar şi a infrastructurii.

Intrarea în Uniunea Europeană în 2004 şi 2007 nu îmbunătăţit situaţia, ci a înrăutăţit-o. Preţurile au crescut, salariile au stagnat şi astfel, puterea de cumpărare a scăzut. Chiar şi fabricile care s-au mutat în Europa de Est datorită salariilor mici (cum ar fi Nokia din Cluj, România) sunt acum închise, iar producţia este mutată în Asia şi fosta Uniune Sovietică, unde salariile sunt chiar mai mici.

Criza financiară internaţională din 2008 şi urmările acesteia s-au dovedit a fi ultima picătura. Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional insistă ca ţările din Europa de Est să îşi restructureze bugetele, anulând ceea ce mai fusese investit până acum pentru cheltuielile sociale. Deşi acestea nu au beneficiat de moneda euro, ele trebuie acum să plătească pentru criza acesteia.

Rezultatul este o criză socială de proporții  revoluţionare. Ţările din Europa de Est sunt printre cele mai inegale din lume. În timp ce doar un număr mic sunt titulari de proprietate, politicienii şi oficialii care au relații în EU înota în lux, iar marea majoritate a oamenilor  luptă pentru supravieţuire.

Un muncitor dintr-o fabrică mare din Bulgaria câştigă mai puţin de 200 de euro pe lună. În Polonia şi Ungaria, salariul unui profesor de şcoală primară - luând în considerare puterea de cumpărare care este diferită - reprezintă mai puţin de o treime din salariul unui coleg din Germania. În România, un muncitor calificat câştigă între 300-500 de euro brut pe lună, iar profesioniştii şcoliti câştigă doar un pic mai mult. Şase mii de medici au părăsit țara din momentul aderării Romaniei la UE.

Gradul de criză socială şi lipsa de perspective pentru o îmbunătățire asigură că protestele vor continua, se vor extinde şi radicaliza. Interesele sociale divergente vor deveni mai clare, iar  problemele reale de clasă vor ieşi la iveală. Însă problemele istorice privind perspectiva politica, programul şi conducerea nu vor fi rezolvate automat.

Cele patru decenii de conducere stalinistă şi-au lăsat amprenta. În timp ce regimurile birocratice care au fost instalate în Europa de Est după înfrângerea armatelor lui Hitler au expropriat proprietatea capitalistă privată, creând astfel condițiile pentru un progres economic limitat, ele au fost ostile clasei muncitoare şi unei perspective socialiste adevărate.

Regimurile staliniste şi-au folosit controlul asupra guvernului şi industriei pentru a-şi asigura propriile privilegii şi s-au opus implacabil oricărei inițiative independente a muncitorilor. Asemeni conducătorilor nemiloşi de la Moscova, ele au suprimat şi persecutat ideile lui Troțki și a celei de-a Patra Internaţionale, care au apărat programul socialismului internaţional împotriva stalinismului. Perspectiva lor naţionalistă, de a "construi socialismul într-o singură țară"  i-a îndepărtat pe muncitori de frații lor de clasă din lume şi a intensificat problemele economice.

Rolul staliniștilor în anul 1989 a dus la creşterea unei confuzii politice. Sub presiunea protestelor aflate în creştere, staliniștii au ajuns repede  la un acord cu liderii "democraţi" ai opoziţiei formată din mica burghezie. Ei au organizat  "mese rotunde" pentru a facilita trecerea la capitalism. Exploatând control lor asupra economiei şi statului, ei au fost primii care s-au îmbogăţit.

Acest lucru a fost cel mai vizibil în Ungaria, unde staliniștii au zdrobit cu brutalitate o revoltă a muncitorilor din 1956. În 1989, staliniștii maghiari au jucat un rol cheie în schimbările politice din Europa de Est.

Prim-ministrul Gyula Horn a deschis în aprilie graniţele către Austria, ceea ce a contribuit semnificativ la destabilizarea tuturor celorlalte regimuri est europene. În 1956, Horn a participat activ la persecutarea insurgenţei muncitorilor din Budapesta.

În 2004, Ferenc Gyurcsany, fostul secretar al tineretului stalinist şi acum unul dintre cei mai bogaţi oameni din ţară, a devenit prim-ministru. Cinismul cu care "socialistul" Gyurcsany a pus în aplicare reducerile sociale a fost pe placul celor din aripa de dreapta. Succesul electoral al aripii de dreapta a lui Fidesz şi a partidului fascist Jobbik poate fi explicat numai în acest context.

Clasa muncitoare maghiară, care are o lungă tradiție a militantismului, nu a rostit încă nici primul, cu atât mai puţin ultimul său cuvânt. Sprijinul pentru guvernul lui Viktor Orban dispare rapid. În ciuda retoricii sale naţionaliste, acesta este în criză profundă şi în întregime dependent de Fondul Monetar Internațional.

Evoluțiile viitoare din Ungaria - şi din toate ţările din Europa de Est - depind de clasa muncitoare. Aceasta trebuie să regăsească accesul la tradiţiile socialismului adevărat. Ea trebuie să tragă concluzii vitale din experienţa istorică a stalinismului şi să se familiarizeze cu perspectivele Troțkismului și ale celei de-a Patra Internaţionale.

Acesta trebuie să se rupă de toate organizațiile politice care încearcă să o conducă spre o fundătură naţionalistă sau să o subordoneze cerinţelor Uniunii Europene. Scopul său trebuie să fie stabilirea Statelor Socialiste Unite ale Europei. Aliaţii săi sunt muncitorii din Europa de Est și Europa de Vest și din întreaga lume.