26 noiembrie 2012
Proteste de masă în Egipt împotriva decretelor antidemocratice ale lui Mursi
De Andre Damon si Barry Grey, 26 noiembrie 2012
Vineri au erupt în întreg Egiptul proteste de masă împotriva preşedintelui ţării, Mohamed Mursi şi a conducerii Frăției Musulmane (MB). Cu o zi înainte, Mursi a emis o declaraţie constituţională nouă care extinde puterile sale dictatoriale.
Noua conducere a Chinei - un regim de criză
De John Chan, 21 noiembrie 2012
Noua conducere a Partidului Comunist Chinez (PCC), care a fost instalată la putere săptămâna trecută în cadrul celui de-al XVIII -lea Congres Naţional, va fi o conducere care va duce la aprofundarea crizei.
Troica cere mai multe reduceri în Grecia
De Christoph Dreier, 19 noiembrie 2012
"Acestea vor fi ultimele reduceri", a declarat recent prim-ministrul grec Antonis Samaras. El încerca să atenueze masiva opoziţie populară faţă de măsurile de austeritate impuse de Uniunea Europeană.
După alegerile din SUA cresc ameninţările împotriva Siriei
De Bill Van Auken, 17 noiembrie 2012
La o săptămână după realegerea preşedintelui Barack Obama, incitarea la război împotriva Siriei a escaladat brusc.
În Grecia continuă grevele
De Christoph Dreier, 12 noiembrie 2012
După adoptarea de către parlament a celui de-al cincilea pachet de măsuri de austeritate, grevele continuă în mare parte a sectorului public din Grecia.
“Democraţia” lui Hillary Clinton pentru Siria
De Bill Van Auken, 10 noiembrie 2012
Imperialismul american deţine un record lung şi sordid de intervenţii militare sângeroase şi de amestec în treburile interne ale altor ţări, cu scopul asigurării intereselor celor de pe Wall Street şi a corporaţiilor americane.
Fostul premier italian Berlusconi condamnat pentru fraudă fiscală
De Marc Wells, 8 noiembrie 2012
La 26 octombrie, magnatul media şi fostul premier Silvio Berlusconi a fost condamnat de către o instanţă din Milano la patru ani de închisoare pentru fraudă fiscală. Pe lângă aceasta, Berlusconi nu mai are dreptul să deţină funcţii publice timp de cinci ani.
Problemele de clasă şi alegerile din 2012
De Joseph Kishore, 7 noiembrie 2012
Partidul Egalităţii Socialiste invită toţi suporterii săi din SUA să-şi exprime în cadrul alegerilor de astăzi votul pentru candidaţii SEP, Jerry White pentru preşedinte şi Phyllis Scherrer pentru vice- preşedinte.
Se schimbă liderii Chinei
De John Chan, 6 noiembrie 2012
La fel cum este cazul şi cu alegerile prezidenţiale de astăzi din SUA, guvernele lumii, mass-media şi conducerile corporative înţeleg că cel de-al 18-lea Congres Naţional al Partidului Comunist Chinez (PCC), care va avea loc în această săptămână şi care va dezvălui noua conducere pentru următorii zece ani, are implicaţii profunde pentru capitalismul global.
SYRIZA sprijină negocierile guvernului pentru noi măsuri de austeritate
De Christoph Dreier, 3 noiembrie 2012
La patru luni de la preluarea conducerii, guvernul social-democrat-conservator din Grecia se află în criză profundă. El se confruntă cu greve şi proteste zilnice împotriva măsurilor brutale de austeritate, precum şi scăderi în sondaje. Ca urmare, tensiunile între partenerii de coaliţie guvernamentală sunt în creştere.
Îndatorare şi şomaj record în Europa
De Stefan Steinberg, 3 noiembrie 2012
Cele mai recente date lansate de agenția de statistică a Europei confirmă că tendinţa spre recesiune se aprofundează. Cel mai clar indicator al acestui proces este constanta creştere a şomajului pe întreg continentul.
Creşterea tendinţelor separatiste în Europa
De Chris Marsden, 1 noiembrie 2012
În ultimele luni au existat tot mai multe exemple de partide care au obţinut victorii promovând crearea unor state noi şi mici în Spania, Belgia, Italia, Scoţia şi în alte părţi ale Europei.
SUA şi Israelul se pregătesc pentru un război împotriva Iranului
De Peter Symonds, 27 octombrie 2012
Campania prezidenţială se apropie de sfârşit, iar între timp, pregătirile pentru noi războaie de agresiune continuă în acelaşi ritm. Războaiele sunt susţinute de preşedintele Barack Obama şi de contracandidatul său republican Mitt Romney.
Obama şi Romney sunt de acord cu războiul, crima şi reacţiunea
De Bill Van Auken, 25 octombrie 2012
În dezbaterea privind politica externă, care a avut loc luni seara, preşedintele Barack Obama şi contracandidatul său republican Mitt Romney au exprimat poziţii aproape identice, sprijinind războiul, crimele ilegale şi intervenţiile imperialiste de pe tot globul.
Tensiunile franco-germane domină summitul UE
De Peter Schwarz, 22 octombrie 2012
În ultimii ani, cancelarul german şi preşedintele francez şi-au făcut un obicei din a se întâlni cu două sau trei zile înainte de un summit al Uniunii Europene pentru a clarifica orice diferenţe şi pentru a se pune de acord cu anumite subiecte.
Dezbaterea privind atentatul din Benghazi este o diversiune
De Bill Van Auken, 17 octombrie 2012
La o lună de la moartea Ambasadorului J. Christopher Stevens şi a altor trei americani în asaltul asupra ambasadei SUA şi a unei clădiri aparţinând CIA-ului în estul oraşului libian Benghazi, incidentul a devenit o problemă în cadrul alegerilor prezidenţiale din SUA.
Austeritatea UE duce la represiune în Grecia
De Christoph Dreier, 15 octombrie 2012
În timpul vizitei fulger, care a avut loc marţi, la Atena, cancelarul german Angela Merkel a explicat clar că Uniunea Europeană (UE) intenţionează să-şi intensifice atacurile asupra drepturilor sociale şi condiţiilor de muncă ale clasei muncitoare din întreaga Europă.
SUA: Numărul vizitelor la medic este în scădere
De Joseph Kishore, 15 octombrie 2012
Biroul de Recensământ al SUA a raportat la începutul lunii că între 2001 şi 2010, numărul mediu al vizitelor la medic efectuat de persoanele cu vârstă între 18-64 de ani a scăzut cu aproape 20 la sută, de la 4,8 vizite la 3,9 vizite. Acest raportul este cea mai recentă dovadă a declinului în ceea ce priveşte accesul la îngrijirea sănătăţii pentru milioane de americani.
Cancelarul german Angela Merkel vizitează Grecia
De Christoph Dreier, 13 octombrie 2012
Protestele, care au avut loc în timpul vizitei de luni a cancelarului german Angela Merkel în Grecia, reflectă tensiunile explosive de clasă din Europa.
Proteste de masă împotriva ameninţărilor unui război turco-sirian
De Chris Marsden, 9 octombrie 2012
Zeci de mii de protestatari anti-război s-au adunat joi seara în Istanbul pentru a se opune acţiunilor militare împotriva Siriei.
SUA duce un război economic împotriva Iranului
De Peter Symonds, 8 octombrie 2012
În timp ce administraţia Obama continuă pregătirile militare americane pentru atacarea Iranului, caracterul penal al politicii sale externe este expus de devastările sociale, ca urmare a sancţiunilor impuse ţarii.
UE cere reduceri adiţionale în Grecia
De Christoph Dreier, 6 octombrie 2012
Reprezentanţii Troicii - Banca Centrală Europeană (BCE), Comisia Europeană (ce) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au revenit weekendul trecut la Atena pentru a discuta cu guvernul grec un al treilea pachet de reduceri ale bugetului.
Ultimatumul dat de Netanyahu celor de la ONU
De Barry Grey, 4 octombrie 2012
Discursul beligerant şi provocator ţinut joi de prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu în faţa Adunării Generale a Naţiunilor Unite a subliniat că planurile pentru un atac militar neprovocat asupra Iranului sunt foarte avansate.
Aparatul de stat este întărit în numele libertăţii de exprimare
De Peter Schwarz, 28 septembrie 2012
Filmul antiislam The Innocence of Muslims a declanşat o furtună de proteste, care se extind din Indonezia, în Asia de Sud-Est, până în Tunisia, în Nord-Vestul Africii.
Raportul privind recensământul şi „recuperarea” administraţiei Obama
De Andre Damon si Barry Grey, 17 septembrie 2012
Raportul privind sărăcia, lansat miercuri de Biroul de Recensământ al SUA este o altă infirmare zguduitoare a afirmațiilor administraţiei Obama, că ar superviza "o recuperare" economică şi că munceşte pentru a îmbunătăţi viaţa americanilor de rând.
Aniversarea atacurilor din 11 septembrie: pretextul legat de teroare se destramă
De Bill Van Auken, 15 septembrie 2012
Cea de-a 11 aniversare a atacurilor teroriste din 11 septembrie, care a avut loc marţi, a trecut având parte de comemorare oficială redusă, căci încercările Washingtonului, de a exploata decesele tragice din acea zi drept un pretext pentru războaiele sale nesfârşite, au tot mai puţin succes.
Clinton alimentează tensiunile cu China pe parcursul turneului în Asia
De Peter Symonds, 12 septembrie 2012
Secretarul de stat Hillary Clinton a încheiat cel mai recent turneu în Asia făcând un apel cinic pentru o ameliorare a tensiunilor din întreaga regiune privind diversele litigii maritime.
Clinton la Convenţia Democrată: retorică vs realitate
De Joseph Kishore, 11 septembrie 2012
Fostul preşedinte Bill Clinton a ţinut miercuri principalul discurs de la Convenţia Naţională Democrată. El a încercat să elaboreze o naraţiune coerentă pentru campania de realegere a lui Barack Obama.
Un alt raport sumbru privind locurile de muncă din SUA
De Andre Damon, 10 septembrie 2012
La mai puţin de 12 ore după ce preşedintele Barack Obama şi-a ţinut discursul la Convenţia Naţională Democrată, un raport dezastruos privind locurile de muncă care a fost lansat vineri a spulberat pretextele administraţiei că ar prezida o recuperare economică.
Administraţia Obama şi muşamalizarea torturii CIA
De Bill Van Auken, 10 septembrie 2012
În ajunul acceptării de către Barack Obama a nominalizării din partea Partidului Democrat pentru realegerea sa ca preşedinte, un nou raport, care detaliază tortura “waterboarding”(nt. simularea înecului) şi alte forme de tortură practicate de CIA asupra deţinuţilor libieni, a demolat imaginea promovată la nesfârşit de către democraţi în cadrul convenției din Charlotte, aceea de a fi un " partid al poporului."
Franţa şi Turcia fac presiuni la ONU pentru o zonă no-fly deasupra Siriei
De Chris Marsden, 8 septembrie 2012
Franţa conduce în alianţă cu Turcia accelerarea unei intervenţii militare occidentale în Siria. Ele sunt susţinute de Statele Unite, Marea Britanie şi o alianţă regională a monarhiilor sunite reacţionare, cum ar fi Arabia Saudită şi Qatar, care au intenţia de a răsturna regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad cu scopul de a izola Iranul.
O generaţie pierdută şi lupta pentru socialism
De Andre Damon, 7 septembrie 2012
În timp ce şcolile şi universităţile din America de Nord şi din Europa încep un nou an şcolar, tinerii se confruntă cu creşterea şomajului în masă, atacuri reînnoite asupra educaţiei publice şi creşterea sărăciei.
O nouă etapă a atacurilor împotriva clasei muncitoare europene
De Peter Schwarz, 4 septembrie 2012
Clasa muncitoare europeană se confruntă cu o nouă rundă de atacuri sociale brutale. Procesul care a început în Grecia, Portugalia și Irlanda, şi a continuat în Spania şi Italia, este acum pe ordinea de zi în Franța.
Uraganul Isaac…şi cei şapte ani de la uraganul Katrina
De David Walsh, 3 septembrie 2012
Oricare ar fi daunele finale cauzate de uraganul Isaac în regiunea coastei golfului din SUA, noua furtună a subliniat încă o dată adâncimea crizei sociale în America şi eşecul dramatic al sistemului său politic.
Cancelarul german cere austeritate mai severă în Grecia
De Christoph Dreier, 27 august 2012
Pe parcursul primei sale vizite oficiale în străinătate, premierul grec, Antonis Samaras, a călătorit la Berlin pentru convorbiri cu cancelarul german, Angela Merkel.
SUA: Dezbaterea privind Medicare
De Kate Randall, 27 august 2012
Dezbaterile privind Medicare din cadrul campaniei electorale americane sunt o faţadă în spatele căreia cele două mari partide de afaceri pregătesc un atac fără precedent nu doar asupra Medicare, dar şi a celorlalte programe sociale promulgate în perioada New Deal.
Militarismul german este în creştere
De Peter Schwarz, 25 august 2012
Decizia Curţii Constituţionale din Germania, de a permite armatei să efectueze operațiuni militare interne, marchează un punct de cotitură în istoria Republicii Federale, acţiune similară cu votarea legilor privind starea de urgență în mai 1968.
Julian Assange cere SUA să înceteze “vânătoarea de vrăjitoare”
De Mike Head, 22 august 2012
Editorul WikiLeaks, Julian Assange, a vorbit duminică de la balconul ambasadei Ecuadorului din Londra, denunţând persecutarea sa şi a WikiLeaks din partea SUA şi expunând manevrele guvernului britanic de a lua săptămâna trecută ambasada cu asalt, deoarece Ecuadorul se pregătea să îi acorde azil diplomatic.
Recesiunea din Europa se adânceşte, somajul creşte
De Stefan Steinbrg, 20 august 2012
La patru ani de la debutul celei mai grave crize economice din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, continentul alunecă din nou în recesiune profundă.
Guvernul australian este de partea acuzaţiilor britanice împotriva lui Assange
De Richard Phillips, 20 august 2012
Guvernul laburist din Australia refuză să intervină în favoarea lui Julian Assange, un cetăţean australian, menţinându-şi astfel sprijinul pentru vendeta condusă de SUA împotriva fondatorului WikiLeaks , căruia joi i-a fost acordată protecţie diplomatică de către guvernul din Ecuador.
Perspective
Criza socială din SUA
De Andre Damon, 26 noiembrie 2012
În timp ce preşedintele Barack Obama şi Congresul se pregătesc să reducă trilioane de dolari din programele sociale care ţin un număr mare de oameni deasupra sărăciei, prevalenţa foametei şi a sărăciei în Statele Unite a atins rate nevăzute în ultimele decenii.
Comentarii
Grecia în strânsoarea UE
De Christoph Dreier, 24 noiembrie 2012
Miniştrii de Finanţe ai UE au amânat marţi din nou plata următoarei tranșe a ajutorului financiar pentru Grecia. Tranşa trebuia iniţial acordată în această vară. Aparent, decizia va fi luată luni.
Sărăcia şi sistemul bipartit din SUA
De Kate Randall, 20 noiembrie 2012
Aproape 50 de milioane de oameni trăiesc în sărăcie în Statele Unite. Acestea au fost cumplitele ştiri date publicităţii într-un raport de Biroul de Recensământ al SUA, opt zile după alegerile prezidenţiale.
Obama pregăteşte după alegeri austeritate şi război
De Joseph Kishore, 15 noiembrie 2012
Acum, când alegerile din SUA nu le mai stau în drum, clasă de guvernământ americană se mişcă cu o viteză remarcabilă pentru a pune în aplicare o agendă profund nepopulară, centrată pe reduceri în valoare de trilioane de dolari din programele de sănătate şi alte programe sociale.
O schimbare majoră în economia mondială
De Nick Beams, 12 noiembrie 2012
În cursa pentru alegerile prezidențiale americane din 2008, secţiuni semnificative ale elitei conducătoare din SUA au luat decizia - în urma crizei financiare, care a erupt cu colapsul Lehman Brothers - de a-l sprijini pe Obama.
O nouă etapă a crizei financiare din zona euro
De Nick Beams, 5 noiembrie 2012
Criza financiară din zona euro se va aprofunda săptămâna aceasta ca urmare a previziunilor privind economia greacă, care urmează să fie date publicităţii.
New York Times şi Washington Post fac apel pentru realegerea lui Obama
De Patrick Martin, 31 octombrie 2012
Cu doar o săptămână înainte de alegerile naționale, trei ziare de top din SUA, care reprezintă diferite nuanţe de opinie din cadrul elitei conducătoare, au publicat editoriale în favoarea realegerii lui Barack Obama: Washington Post - vineri - şi New York Times şi Chicago Tribune - duminică.
Un nou declin al economiei mondiale
De Nick Beams, 29 octombrie 2012
Anumite semne în creştere indică faptul că economia globală este pe cale să intre într-o nouă perioadă de turbulenţe financiare. Ei i se vor alătura o aprofundare a recesiunii într-un număr tot mai mare de ţări.
Pericolul fascismului în Grecia
De Christoph Dreier, 24 octombrie 2012
În timp ce implementează atacuri brutale asupra drepturilor sociale ale muncitorilor din Europa, clasa conducătoare apelează din ce în ce mai mult la violenţă şi metode autoritare pentru a suprima opoziţia populară.
Dezbaterea privind politica externă a lui Obama-Romney: doi apărători ai imperialismului american
De Patrick Martin, 23 octombrie 2012
În dezbaterea finală a alegerilor prezidenţiale din SUA, care va avea loc luni noaptea în Boca Raton, Florida, este de aşteptat ca preşedintele Barack Obama şi contracandidatul său republican Mitt Romney să îşi trâmbiţeze "viziunile" lor contrastante privind politica externă americană.
Dezbaterea dintre Obama şi Romney: întrebări neadresate şi fără răspuns
De Joseph Kishore , 20 octombrie 2012
Dezbaterea, care a avut loc marţi între Preşedintele Barack Obama şi contracandidatul său republican, Mitt Romney, a fost anunţată ca fiind o întâlnire, în care cei doi candidaţi vor răspunde întrebărilor unor "americani simpli" cu privire la cele mai importante probleme din cadrul alegerilor. Evenimentul a fost aparent un "moment de tangenţă cu oamenii”.
Acordarea Premiului Nobel pentru Pace UE
De Peter Schwarz, 18 octombrie 2012
Acordarea Premiului Nobel pentru Pace Uniunii Europeane este motivată de considerente pur politice. Intenţia este de a acorda sprijin pentru toţi cei care, în numele apărării UE, efectuează cele mai brutale atacuri împotriva clasei muncitoare de la începutul anilor 1930 încoace.
Sărăcia mondială în creştere umbreşte reuniunea FMI-Banca Mondială
De Nick Beams, 11 octombrie 2012
Reuniunea anuală a Fondului Monetar Internaţional şi a Bancii Mondiale(BM), care a început marţi la Tokyo, este organizată în mijlocul unor semne crescânde că economia mondială se îndreaptă spre o recesiune majoră.
Criza monedei euro şi lecţiile Republicii de la Weimar
De Peter Schwarz, 5 octombrie 2012
În ultimii ani ai Republicii de la Weimar, între 1930 şi 1932, guvernul Brüning a implementat un program de austeritate ca răspuns la lipsa de capital şi criza economică mondială. Programul de austeritate a precipitat catastrofa care a urmat: şomajul în masă, nazismul și războiul.
Bugete de austeritate sunt impuse în întreaga Europă
De Alex Lantier, 4 octombrie 2012
În ciuda unei masive opoziţii populare, guvernul francez, spaniol şi grec a anunţat joi planuri de austeritate în valoare de mai multe miliarde de euro.
Polarizare socială fără precedent în Europa
De Julie Hyland, 29 septembrie 2012
Unilever, compania gigant care produce bunuri de consum, a anunţat că a început să pună în practică în Europa strategia de marketing "lumea a treia". Acest lucru este o mărturie elocventă a inegalităţii sociale aflată în creştere, care asaltează acum continentul.
Şapte zile în Chicago: ce dezvăluie greva profesorilor
De Jerry White, 20 septembrie 2012
Greva profesorilor din Chicago, care a intrat luni în cea de-a doua săptămână , a dezvăluit adevărata dinamică socială şi politică din Statele Unite.
Protestele din faţa ambasadelor SUA
De Alex Lantier, 17 septembrie 2012
În faţa ambasadelor diplomatice ale SUA din întreg Orientul Mijlociu au loc proteste îndreptate împotriva unui film anti-islamic. Aceste proteste sunt un verdict popular devastator dat politicilor guvernului Statelor Unite.
Troica s-a întors la Atena
De Christoph Dreier, 15 septembrie 2012
Reprezentanții Troicii - Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană - au explicat în mod clar că reducerile în valoare de douăsprezece miliarde de euro (15.42 miliarde de dolari) negociate anterior cu guvernul grec nu sunt suficiente pentru a satisface creditorii Greciei.
Libia
SUA şi NATO încearcă să-l asasineze pe Gaddafi
De Bill Van Auken, 29 aprilie 2011
Războiul SUA-NATO împotriva Libiei a intrat după atacul de luni dimineaţa asupra complexului Bab Al-Azizyah din Tripoli într-o fază nouă şi criminală care include asasinatul politic organizat de stat.
Războiul din Libia şi adâncirea conflictului inter-imperialist
De Alex Lantier si David North, 23 aprilie 2011
Declaraţia comună privind Libia, emisă joi de preşedintele american Barack Obama, preşedintele Nicolas Sarkozy din Franţa şi premierul britanic David Cameron nu duce doar la escaladarea războiului. Aceasta intensifică de asemenea şi diviziunile politice din Europa aflate în spatele operaţiunilor neo-coloniale din Africa de Nord.
Războiul împotriva Libiei şi erupţia imperialismului european
De Chris Marsden, 9 aprilie 2011
Disponibilitatea cu care puterile europene s-au aliniat aproape în unanimitate în spatele războiul imperialist împotriva Libiei este un moment de răscruce în viaţa politică a continentului.
Libia, imperialismul şi prostraţia
intelectualilor de “stânga”:
Cazul profesorului Juan Cole
De David North, 5 aprilie 2011
Una dintre cele mai izbitoare trăsături ale atacului SUA-NATO împotriva Libiei a fost sprijinul larg pe care acest "război de alegere" l-a primit din rândul partidelor liberale de stânga şi din mediul înstărit al clasei de mijloc care reprezintă o parte importantă a circumscripţiei lor electorale.
Dezbaterea privind “înarmarea rebelilor”
Washingtonul se pregăteşte pentru escaladarea războiului din Libia
De Bill Van Auken, 2 aprilie 2011
La Washington şi în mass-media americană au loc dezbateri publice pe tema "înarmării rebelilor." Acest lucru indică o escaladare dramatică a războiului din Libia, condus de SUA.
Nu unei intervenţii imperialiste în Libia!
25 martie 2011
World Socialist Web Site se opune categoric unei intervenţii militare în Libia. Dorinţa de război, căreia i-a fost dată joi undă verde de către Consiliului de Securitate al ONU, nu are nici o legătură cu pretextele umanitare invocate de marile puteri. Ea reprezintă mai degrabă o subjugare imperialistă violentă a unei foste colonii.
Jos cu Gaddafi! Nu unei intervenţii SUA – NATO!
17 martie 2011
World Socialist Web Site sprijină lupta maselor libiene pentru răsturnarea regimului lui Muammar Gaddafi, o dictatură burgheză de dreapta care a colaborat mult timp cu puterile imperialiste, şi înlocuirea lui cu un guvern democratic cu adevărat popular.
Revoluţia din Egipt
Căderea lui Hosni Mubarak
Consiliul Editorial al World Socialist Web Site, 22 februarie 2011
World Socialist Web Site salută căderea dictatorului egiptean Hosni Mubarak. Milioane de muncitori şi tineri egipteni sărbatoresc pe străzile din Cairo, Alexandria şi în alte oraşe o victorie într-adevăr istorică.
Clasa muncitoare egipteană trece în prim-plan
De David North, 16 februarie 2011
Ultimele zile au confirmat printr-un flux constant de rapoarte rolul tot mai decisiv al clasei muncitoare egiptene în lupta împotriva regimului Mubarak.
Revoluţia din Egipt
De David North, 5 februarie 2011
În timp ce protestele de masă, ocuparea fabricilor de către muncitori şi solicitările acestora pentru declanşarea unei greve generale pe perioadă nedeterminată împotriva dictaturii preşedintelui Hosni Mubarak se intensifică, clasa muncitoare devine forţă motrică a revoluţiei din Egipt.
WikiLeaks
Libertate pentru Julian Assange!
Luaţi mâinile de pe WikiLeaks!
De Bill Van Auken, 16 decembrie 2010
Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange a fost arestat marţi, în Marea Britanie, pe baza unor acuzaţii care nu sunt nimic altceva decât un pretext pentru represiunea politică dictată de guvernul american.
Partidul Egalităţii Socialiste
25 de ani de la scindarea de Partidul Muncitoresc Revoluţionar
Rezoluţie a Congresului Partidului Egalităţii Socialiste
14 septembrie 2010
Partidul Egalităţii Socialiste a ţinut între 11 -15 august în Ann Arbor (Michigan) primul său Congres. World Socialist Web Site publică hotărâri şi rapoarte de la acest Congres. După declaraţia „70 de ani de la asasinarea lui Lev Troţki” publicăm astăzi rezoluţia „25 de ani de la scindarea de Partidul Muncitoresc Revoluţionar”, care a fost adoptată în unanimitate în prima zi a congresului.
Rezoluţie din Congresul Partidului Egalităţii Socialiste (SUA)
70 de ani de la asasinarea lui Lev Troţki
1 septembrie 2010
În Ann Arbor (Michigan) a avut loc între 11-15 august 2010 primul congres anual al Partidului Egalităţii Socialiste (SUA). World Socialist Web Site va publica în următoarele săptămâni rezoluţii şi rapoarte de la Congres. În continuare vă prezentăm rezolutia “70 de ani de la asasinarea lui Lev Troţki” adoptată în unanimitate în prima zi a congresului.
Perspective şi sarcini ale Partidului Egalității Socialiste in 2010
De David North si Joseph Kishore, 18 februarie 2010
Documentul următor este o versiune revizuită a unui raport supus unei întruniri naţionale a Partidului Egalităţii Socialiste ce a avut loc in Ann Harbor, Michigan pe 9 ianuarie 2010. David North este preşedintele naţional al SEP. Joseph Kishore este secretarul național al SEP.
Alte limbi
- English
-
Deutsch
- Merkels Weihnachtsbotschaft (22.12.2012)
- Die Linkspartei mobilisiert für den Krieg gegen Syrien (22.12.2012)
- UN gibt zu: In Syrien herrscht ein konfessioneller Bürgerkrieg (22.12.2012)
- Weihnachten 2012: "Das soziale Klima wird frostiger" (22.12.2012)
- Anhörung zu Bradley Mannings Untersuchungshaft beendet (22.12.2012)
- Jetzt wird's ernst mit der "Haushaltsklippe" Obama will Renten kürzen (21.12.2012)
- Empörung in Griechenland wächst (21.12.2012)
- USA: Michigan und das Gesetz zum "Recht auf Arbeit" (21.12.2012)
- Irland: United Left Alliance stellt "alternativen" Haushaltsplan vor (21.12.2012)
- Neue japanische Regierung stärkt Militarismus (20.12.2012)
- Junta zwingt malischen Premier zum Rücktritt (20.12.2012)
- Im Gedenken an Keerthi Balasuriya (20.12.2012)
- Die bleibende Bedeutung von Leben und Werk des Genossen Keerthi Balasuriya (19.12.2012)
-
Français
- Appels en faveur d’un démantèlement de la démocratie lors d’une conférence organisée par un grand quotidien allemand. (22.12.2012)
- L'importance persistante de la vie et de l'œuvre du camarade Keerthi Balasuriya (21.12.2012)
- L'Alliance de la gauche unie irlandaise présente son budget "différent" (21.12.2012)
- Le nouveau gouvernement japonais engage un dangereux tournant vers le militarisme (20.12.2012)
- La centrale syndicale tunisienne UGTT annule la grève générale de 24h contre les islamistes (20.12.2012)
- La pseudo-gauche australienne soutient l’intervention impérialiste en Syrie (19.12.2012)
- L’horreur à Newtown (18.12.2012)
- La Syrie en ligne de mire (17.12.2012)
- Au-dessus de la loi (17.12.2012)
- L’establishment américain et la grossesse royale britannique (17.12.2012)
-
Italiano
- Minatori sardi occupano miniera di carbone (03.09.2012)
- Monti prepara ulteriori tagli per 26 miliardi di euro (16.07.2012)
- Terremoto scuote il nord Italia (07.06.2012)
- Elezioni amministrative italiane 2012: alta astensione e protesta contro l’austerità (12.05.2012)
- Nuovo governo Monti riorienta politica estera verso Washington (11.01.2012)
- Il governo attacca le leggi sulla protezione del lavoro (09.01.2012)
- Fiat disdice gli accordi sindacali collettivi (19.12.2011)
- Il governo tecnico Monti presenta nuovo pacchetto di drastiche misure di austerita (12.12.2011)
- Nuova ondata di tagli occupazionali negli stabilimenti Fiat (05.12.2011)
- Italia: Il governo di Mario Monti, esecutivo delle banche (22.11.2011)
- Italia: preparativi per un governo di austerity di "sinistra" (07.10.2011)
- Sciopero generale in Italia contro la manovra (09.09.2011)
-
Русский
- Бомбардировка Газы предвещает дальнейшие преступные войны на Ближнем Востоке (26.11.2012)
- Резолюция конференции ПСР
Стройте Партию Социалистического Равенства! (07.11.2012) - Том Хенеган: Революционная жизнь (01.11.2012)
- В ответ на протесты мусульман Европа усиливает репрессивную мощь государства (16.10.2012)
- Российская панк-рок группа Pussy Riot приговорена к тюремному заключению за исполнение антипутинской песни (21.08.2012)
- Германия: Издательство "Зуркамп" публикует клеветническую работу Роберта Сервиса о Льве Троцком (14.08.2012)
- Рут Киди Бенжамин (4 июня 1947 — 29 июня 2012) (25.07.2012)
- Протесты в России: либералы и псевдо-левые маршируют вместе с крайне-правыми (09.07.2012)
- Псевдолевый греческий политик сбросил маску (29.05.2012)
- Владимир Путин вступил в должность президента России (15.05.2012)
- Американский телеканал CBS показал интервью с Норой Волковой, директором Национального института по изучению злоупотребления наркотиками и правнучкой Троцкого (12.05.2012)
- Дэвид Норт выступает в защиту Льва Троцкого в Корнелльском университете (04.05.2012)
- Кремль готовит программу строгой экономии (19.04.2012)
-
Polski
- Spadek wizyt lekarskich w Stanach Zjednoczonych - produkt rozkładu społecznego i ataku na ochronę zdrowia (01.11.2012)
- Polityczny i historyczny aspekt buntu górników w Afryce Południowej (04.10.2012)
- Socjalistyczna odpowiedź na kapitalistyczny kryzys
Odezwa Socjalistycznej Partii Równości na wybory do Parlamentu Europejskiego 2009 (20.05.2009) - Co dalej z walką przeciwko rządowi w Polsce? (09.07.2008)
- Spotkanie Międzynarodowego Zrzeszenia Studentów na rzecz Równości Społecznej (ISSE) w Warszawie (12.05.2007)
- Wstąp do Międzynarodowego Zrzeszenia Studentów na rzecz Równości Społecznej (ISSE)! Rozpocznij nowy rozdział ISSE na twoim uniwersytecie lub w szkole średniej! (12.05.2007)
- Mowa Putina do narodu – napięcia pomiędzy USA a Rosją przybierają na sile (07.06.2006)
- Waszyngton rozważa ataki nuklearne przeciwko Iranowi (11.05.2006)
- USA grożą Iranowi – duch atomowego barbarzyństwa (06.05.2006)
- Pierwsza wizyta Merkel w Polsce: ręka rękę myje (10.04.2006)
- Polski prezydent Kaczyński w Berlinie (20.03.2006)
- >>